autorulate

Contact

Veyron Grand Sport Vitesse Black Bess prezentat la Beijing

2014 Bugatti Veyron Grand Sport black bess 5Bugatti a prezentat cel de-al cincilea model din gama Legends, gamă bazată pe Grand Sport Vitesse.

 

Producătorul francez a prezentat penultimul model din seria Legends de şase ediţii speciale, şi, spre deosebire de celelalte maşini, Veyron Grand Sport Vitesse Black Bess Legends Edition nu este dedicat vreunei personalităţi din istoria mărcii ci unui automobil, şi anume Type 18 Black Bess, maşină produsă între anii 1912 şi 1914.

2014 Bugatti Veyron Grand Sport black bess 9

Type 18 Black Bess a fost un model produs de Bugatti înaintea primului Război Mondial şi era un automobil foarte avansat pentru acea perioadă. Acesta era propulsat de un motor de cinci litri cu patru cilindri în linie, ce producea peste 100 cai putere şi putea atinge o viteză de 160 km/h.

2014 Bugatti Veyron Grand Sport black bess 7

Produs în doar şapte exemplare, fiecare oferit unor persoane foarte importante, Type 18 a fost condus de către fondatorul companiei, Ettore Bugatti, câştigând cu acesta cursa de la Mont Ventoux din 1912.

2014 Bugatti Veyron Grand Sport black bess 6

Spre deosebire de Type 18, Veyron Grand Sport Vitesse Black Bess va fi produs în doar trei exemplare, la fel ca celelalte ediţii Legends.

2014 Bugatti Veyron Grand Sport black bess 10

La exterior, Veyron Grand Sport Vitesse Black Bess este vopsit în negru, la fel ca Type 18, şi este decorat cu accente aurii, în unele zone fiind utilizat aur adevărat de 24 de karate. Liniile aurii fac legătura între blocurile optice şi uşi, design-ul exterior fiind completat de jantele din aliaj cu finisaj negru lucios şi frânele cu etriere roşii.

2014 Bugatti Veyron Grand Sport black bess 11

Habitaclul dispune de piele Havanna aproape în întregime, piele pe care au fost pictate manual desene cu Type 18 Black Bess şi avionul de la Roland Garros, un Morane Saulnier Type H.  

2014 Bugatti Veyron Grand Sport black bess 4

Acelaşi motor W16 de 8.0 litri cu 1 200 cp şi 1 500 Nm se va afla şi sub capota lui Black Bess, propulsorul fiind cuplat la o cutie automată cu şapte rapoarte, ce asigură un sprint de la 0 la 100 km/h în 2.6 secunde.

2014 Bugatti Veyron Grand Sport black bess 8

Veyron Grand Sport Vitesse Black Bess este penultimul model din seria Legends şi va costa 2.15 milioane de euro.