autorulate

Contact

Chrysler a prezentat conceptul 300 Super S

2015 chrysler 300 super s concept 4Producătorul american de automobile a prezentat versiunea specială a sedanului 300.

 

Chrysler 300 Super S a primit o vopsea exterioară nuanţa albastru mat, o grilă frontală de culoare neagră cu logo-ul “M”, de la Mopar, în culoarea Dark Hyper Black, accente de culoane neagră pentru partea inferioară a bării de protecţie faţă şi blocuri optice cu tentă fumurie.

Versiunea specială a lui Chrysler 300 mai vine dotată cu un acoperiş de culoane neagră, jante din aliaj de 22 inci, pe care sunt montate anvelope cu talon mic, şi un spoiler posterior montat pe uşa portbagajului.

2015 chrysler 300 super s concept 5

Cu toate că nu avem momentat imagini interioare, Chrysler a anunţat faptul că habitaclul va dispune de tapiţerie din piele de culoare gri de la Katzkin, cu broderie de culoare albastră, volan cu partea inferioară teşită, covoraşe personalizate şi placuţe decorative pentru praguri, cu logo-ul Chrysler.

2015 chrysler 300 super s concept 6

Sub capotă se află în continuare motorul HEMI V8 de 5.7 litri, însă modificat cu o serie de accesorii de la Mopar. Printre acestea enumerăm chiulasele modificate pentru un flux de admisie optimizat şi galeriile de evacuare sport, ce oferă un surplus de 75 cai putere şi 59 Nm. Astfel, Chrysler 300 Super S are o putere totală de 439 cai şi un cuplu maxim de 592 Nm.